8 aprilie – Ziua Internaţională a Romilor
Astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Romilor. Cu acest prilej, în ajun, la Soroca, s-a desfăşurat o masă rotundă cu genericul „Situaţia femeilor rome din Republica Moldova, participarea femeilor rrome în politică”.
Au participat reprezentanţii comunităţii rrome din Soroca, Drochia şi alte raioane, autorităţile publice orăşeneşti şi raionale, reprezentanţii ONG-urilor din patru raioane, reprezentanţi ai Biropului Relaţii interetnice şi ai Agenţiei ONU pentru egalitate de gen (UN Women) ş.a.
În cadrul evenimentului s-a discutat despre reuşitele, dar şi mai mult despre problemele cu care se confruntă femeile rrome, printre care, nivelul educaţuional, protecţia socială a femeilor rome, angajare în câmpul muncii, accesul la servicii medicale calitative etc.
Reprezentantele etniei rome au menţionat faptul că îşi doresc o viaţă mai bună şi mai multă atenţie de la autorităţi. „Putem şi vrem să participăm activ în societate” susţin femeile.
8 aprilie a fost adoptată ca Zi Internaţională a Romilor cu ocazia primului Congres Internaţional al Rromilor de la Londra din 1971. Cu prilejul acestui congres au fost adoptate şi două simboluri ale naţiunii rrome: steagul rromilor şi imnul internaţional al rromilor «Gelem, gelem».
Stiri
Ședința extraordinară a Consiliului municipal
Joi, 18 mai 2017 cu începere de la ora 10.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului municipal Soroca cu ordinea de zi:
1. Cu privire la modificarea deciziei C/o nr. 19/30 din 13.04.2017 “Cu privire...Detalii
Ședința extraordinară a Consiliului orășenesc
Joi, 13 aprilie 2017 cu începere de la ora 09.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului orășenesc Soroca cu ordinea de zi:
1. Cu privire la refuzarea modificării planului geometric cu nr. cadastral 7801113009 d...Detalii
Ședința ordinară a Consiliului orășenesc
Joi, 06 aprilie 2017 cu începere de la ora 10.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința ordinară a Consiliului orășenesc Soroca cu ordinea de zi:
1. Cu privire la activitatea ÎM “DGLC” pentru perioada anului 2016.
...Detalii
ANUNȚ
Stimați Soroceni!
În legătură cu venirea primăverii și apropierea sărbătorilor de Paști. După perioada în care fiecare dintre noi ne pregătim pentru aceste sărbători așa cum se cuvine, primăria or. Soroca invită toți agenții economici și deasemenea locuitorii...Detalii
POSIBILITĂȚI DE FINANȚARE REPUBLICA MOLDOVA
Ședința extraordinară a Consiliului orășenesc
Luni, 13 martie 2016 cu începere de la ora 12.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința ordinară a Consiliului orășenesc Soroca cu ordinea de zi:
1. Cu privire la modificarea şi completarea deciziei C/o nr. 20/2 din 01.11.2012.
In...Detalii
Comunicat informativ
Primăria oraşului Soroca anunţă desfăşurarea concursului pentru atribuirea dreptului de deservire a rutelor regulate urbane de călători din oraşul Soroca
Data concursului: 30 martie 2017, ora 10.00
Locul desfăşurării concursului: Primăria oraşului Soroca, et. IV...Detalii
Categorii