ÎN AJUNUL SĂRBĂTORILOR DE PAȘTI

Iarna din anul acesta a fost una de încercare pentru toţi. A verificat cît de rezistente sunt reţelele de apeduct şi canalizare, cît de bine sunt pregătite instituţiile pentru sezonul rece şi altele. Ne-a lăsat ca amintire drumuri deteriorate, gunoi şi material antiderapant. Avînd în vedere faptul că cel din urmă a fost presurat în cantitate de peste 700 tone – vă daţi seama că o mînă de lucrători de la Serviciul de amenajare şi înverzire nu sunt în stare nici să-l strîngă, nici să-l evacueze din oraş fără ajutor.
Dat fiind faptul că nimeni din afara oraşului n-o să vină să igienizeze or. Soroca primul a bătut alarma primarul V. Său. Marţi, 23 martie dumnealui a întrunit conducătorii instituţiilor preşcolare şi şcolare pentru a-i chema împreună cu toţi sorocenii să participe la vinerea sanitară. Primarul a menţionat că e cel mai simplu să vorbeşti despre faptul că în oraş s-a acumulat gunoi, este mult praf… A venit timpul să fim solidari şi să demonstrăm că iubim oraşul în care trăim nu prin vorbe da prin fapte.
A fost susţinut sută la sută de dl Mogoreanu Tudor de la Centrul de Medicină Preventivă, care a menţionat că conform art. 180 a Codului Contravenţional se sancţionează atît nerespectarea regulilor şi normelor de folosire şi de întreţinere sanitară a locuinţelor…., a terenurilor aferente blocurilor locative, cît şi art. 181 încălcarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale.
Dumnealui a menţionat că conform statisticii Moldova este una din ţările în care indicele de morbiditate este mare, iar sporul natural este negativ, constituind în 2008 – 0,9 %.
Cauzele stării precare a sănătăţii sunt în mare măsură determinate de prevalenţa factorilor de risc, atît în modul de viaţă cît şi în mediul înconjurător: poluarea mediului, nivelul scăzut al instruirii fizice şi igienice a populaţiei, stresul socio-economic, deprinderile dăunătoare etc. „Murim încet” – fapt regretabil şi inadmisibil. Iată de ce trebuie să mergem cu toţii la vinerea sanitară şi să curăţim oraşul de mizerie. Este o concluzie firească, mai ales în ajunul sfintelor sărbători de Paşti, cu care au fost de acord toţi participanţii la această întîlnire.

 

Stiri

Ședința extraordinară a Consiliului municipal

 Joi, 18 mai 2017 cu începere de la ora 10.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului municipal Soroca cu ordinea de zi:

1. Cu privire la modificarea deciziei C/o nr. 19/30 din 13.04.2017 “Cu privire...Detalii

Paște Fericit!

Ședința extraordinară a Consiliului orășenesc

Joi, 13 aprilie 2017 cu începere de la ora 09.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului orășenesc Soroca cu ordinea de zi:

 1. Cu privire la refuzarea modificării planului geometric cu nr. cadastral 7801113009 d...Detalii

Ședința ordinară a Consiliului orășenesc

 Joi, 06 aprilie 2017 cu începere de la ora 10.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința ordinară a Consiliului orășenesc Soroca cu ordinea de zi:

1. Cu privire la activitatea ÎM “DGLC” pentru perioada anului 2016.
...Detalii

ANUNȚ

Stimați Soroceni!

În legătură cu venirea primăverii și apropierea sărbătorilor de Paști. După perioada în care fiecare dintre noi ne pregătim pentru aceste sărbători așa cum se cuvine, primăria or. Soroca invită toți agenții economici și deasemenea locuitorii...Detalii

POSIBILITĂȚI DE FINANȚARE REPUBLICA MOLDOVA

Ședința extraordinară a Consiliului orășenesc

 Luni, 13 martie 2016 cu începere de la ora 12.00, în sala de ședință a Consiliului raional, va avea loc ședința ordinară a Consiliului orășenesc Soroca cu ordinea de zi:

1. Cu privire la modificarea şi completarea deciziei C/o nr. 20/2 din 01.11.2012.
In...Detalii

8 MARTIE

Comunicat informativ

Primăria oraşului Soroca anunţă desfăşurarea concursului pentru atribuirea dreptului de deservire a rutelor regulate urbane de călători din oraşul Soroca
Data concursului: 30 martie 2017, ora 10.00
Locul desfăşurării concursului: Primăria oraşului Soroca, et. IV...Detalii

Categorii

Anunțuri


Sondaj de opinie