Vineri, 18 noiembrie 2016, la orele 10.00, în incinta Primăriei oraşului Soroca vor avea loc audieri publice privitor la aprobarea bugetului Primăriei oraşului Soroca pentru anul 2017.
Sunt invitate toate persoanele interesate.
Concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante
Primăria oraşului Soroca anunţă concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante – (la funcţia de director al instituţiilor preşcolare):
- nr. 17 „Cheiţa de aur”;
- nr. 7 „Călina”;
- nr. 16 „Izvoraş”;
- nr. 6 „Ghiocel”.
Cerinţe faţă de candidaţi:
La concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova cu studii superioare universitare, care au vechime de muncă în activitatea didactică de cel puţin trei ani, la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vîrsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de conducător al instituţiei de învăţămînt preuniversitar depun personal sau prin reprezentant (La Direcţia Învăţămînt Soroca, biroul 206), prin poştă sau e-mail, în termen de 30 de zile calendaristice din ziua publicării anunţului, dosarul de concurs, care cuprinde obligatoriu următoarele acte:
- Cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulament;
- Copia actului de identitate;
- Copia/copiile actului/actelor de studii autentificate;
- Copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiinţific/ştiinţifico-didactic;
- Copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naţionale/internaţionale, statutul de expert/evaluator naţional/internaţional, lista publicaţiilor didactice şi ştiinţifice;
- Copia carnetului de muncă autentificat:
- Curriculum vitae de model Europass, specificat în anexa 2 la Regulament;
- Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic şi neuropsihic, pentru exercitarea funcţiei;
- Cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere;
- Proiectul planului de dezvoltare a instituţiei pentru 5 ani;
- Lista actelor depuse, cu paginile numerotate, în 2 exemplare.
Actele vor fi depuse la Direcţia Învăţămînt Soroca, str. Ştefan cel Mare, 5, biroul 206, pînă la 26 februarie 2016.
Telefon de contact: (0230) 22024; 22094.
Bibliografia concursului:
- Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 18.08.1994.
I. Acte legislative generale:
Legea privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11.05.2000, Monitorul Oficial al RM nr. 88-90/664;
Legea cu privire la petiţionare nr. 190 din 19.07.1994, Monitorul Oficial al RM nr. 6-8 art. 23;
Codul Muncii al RM, 2003, Monitorul Oficial nr. 159-162 art. 648;
Hotărîrea Guvernului RM nr. 381 din 13.04.2006 „Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”, Monitorul Oficial nr. 66-69 art. 431.
II. Acte legislative şi normative în domeniul învăţămîntului:
Codul Educaţiei nr. 152 din 17 iulie 2014, Monitorul Oficial nr. 319-324, art. 634 din 24.10.2014;
Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 „Educaţia-202” (HG nr. 944 din 14.11.2014);
Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învăţămîntul preşcolar, primar, special, complementar, secundar şi mediu de specialitate (ord. ME nr. 336 din 03.05.2013);
Legea nr. 140 din 14.06.2014 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separai de părinţi;
Standarde profesionale naţionale pentru cadrele didactice din instituţiile de educaţie timpurie;
Standarde de învăţare şi dezvoltare pentru copil de la naştere pînă la 7 ani.
Stiri
A n u n ţ
ANUNŢ! Privind cumpărarea directă a serviciului de proiectare conform Legii privind achizițiile publice nr. 96-XVI din 13.04.2007
Primăria or. Soroca Vă aduce la cunoştinţa decizia privind achizitionarea, prin cumparare directă, a serviciului de proiectare tehnică conform caietului de sarcini al sistemului de iluminat public din or. Soroca.
Proiectarea tehnică al sistemului de iluminat public se reali...Detalii
Aviz pentru candidații admișii la etapa III pentru ocuparea postului de director la instituțiile preșcolare
În rezultatul evaluării cunoştinţelor profesionale şi manageriale (testul) Primăria oraşului Soroca anunţă candidaţii admişi la etapa III – evaluarea curriculum vitae pentru ocuparea postului de director al următoarelor instituţii preşcolare:
Data 25.03.2016, vine...Detalii
Concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante
Primăria oraşului Soroca anunţă concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante – (la funcţia de director al instituţiilor preşcolare):
- nr. 17 „Cheiţa de aur”;
- nr. 7 „Călina”;
- nr. 16 „Izvoraş”;
- nr. 6 &b...Detalii
AVIZ! Primăria oraşului Soroca anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante – specialiști (în problemele ce țin de gospodăria comunală, construcții și drumuri; în problemle resurselor umane)
Primăria oraşului Soroca anunţă concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante – specialişti (în problemele ce ţin de gospodăria comunală, construcţii şi drumuri; în problemele resurselor umane).
Cerinţe faţă de candidaţi:
- studii superioare &ic...Detalii
AVIZ
PROGRAMUL DE FESTIVITĂŢI CONSACRATE SĂRBĂTORILOR ZIUA INDEPENDENŢEI ŞI ZIUA ORAŞULUI
ANUNȚ
Recepționarea documentelor necesare pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral de către Consiliul electoral al circumscripţie electorale orășenești Soroca nr.29/1 la alegerile locale generale din 14 iunie 2015va fi efectuată începînd cu data de 06 ma...Detalii
ANUNȚ
În conformitate cu prevederile art.27 alin.8 al Codului electoral, Consiliul electoral de circumscripţie electorală orășeneasc Soroca nr.29/1, constituit prin Hotărîrea Comisiei Electorale al Circumscripției rationale Soroca nr. 29 din 30.04.2015 aduce la cunoştinţă public...Detalii
Categorii
Anunțuri |